Ce este necesar pentru existenţa unei limbi? Să existe o gramatică și simboluri, şi să evolueze constant în conceptele și regulile sale. În acest sens, matematica pare a fi o formă de limbă. Totuşi, această idee trebuie să fie clarificată.

Termenul „scriere” matematică ar părea mai corect decât „limbaj”, deoarece matematica este aproape exclusiv scrisă (nu există o formă orala de matematică): spre deosebire de limbile tradiționale care nu trebuie neapărat să fie retranscrise pentru a fi înțelesee, evident, matematica trebuie să fie scrisă, nu verbală. Încercați să ascultați pe cineva care face o demonstrație matematică până la sfârșit și veți vedea că este mult mai ușor să citiți decât să auziți!

„Gramatica” matematicii este destul de minimalistă: aici, nu exista subiect (într-o demonstrație, „eu” nu intră în discuţie), ci mai degrabă avem o obiectivizare: lucrăm cu obiecte, forme, figuri, concepte, formule în care orice sentiment personal este anihilat. Nu există nicio emoție sau subiectivitate și singura dată dominantă este aceea a prezentului, care reprezintă adevărul atemporal: trecutul și viitorul nu există.

Lexicul și vocabularul propriu matematicii nu sunt ambigue. Dacă în limba franceză, de exemplu – sau chiar într-o altă limbă, există multiple semnificații ale unui cuvânt, în limbajul matematic, este imposibil să fie ceva aproximativ: precizia și exactitatea sunt cuvintele-cheie.

În final, în greacă, latină, arabă, germană, italiană, franceză și engleză, științele și mai ales matematica au putut experimenta mai multe limbi pentru a-și exprima ideile în timp.

Cu toate acestea, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că matematica, prin rigoare, logică, obiectivitate și insensibilitate, se poate pretinde cu greu că este o limbă vie în sine. Desigur, sunt mai multe criterii care i-ar permite să se asocieze cu o limbă dar lipsa ei de personalizare sensibilă şi rigoare a preciziei creează un vid emoțional care lipsește vioiciunii unei limbi, căci la urma urmei, nu ambiguitatea și diversitatea dau frumusețea unei limbi, poezia și flexibilitatea ei?